Bolta şi-a cernit năframa Ca o mamă întristată, Floarea-soarelui pe câmpuri Pleacă fruntea-ngândurată. Zarea-şi picură argintul Pe ovezele de aur, Ostenit, din aripi bate, Ca un vis pribeag, un graur. Codrul cântăreţii-şi culcă, Doarme trestia bolnavă, Dorm doi pui de nevăstuică Sub o brazdă de otavă. S-a oprit trudita moară, Doarme apa la irugă, Răzimat …

Dragă-mi este dragostea bântuită de sprâncene, de sprâncene pământene, lungi, pieziș-răsăritene. Dragă-mi este dragostea, soarele din an în veac, dragostea ce poartă-n ea moarte-ades și-ades un leac. Spune-se că-n holdă coaptă macul îl dezbraci c-o șoaptă. Dragă-mi este dragostea care zice: nu și da. Dragă-mi este dragostea, mare face inima, mare pe cât lumea-zare, mică …

Între doi munţi dimineaţa e o ceaţă uşoară ca un suflet – sufletul oamenilor, înălţându-se atât de sus încât până şi munţii trebuie să se recunoască învinşi.